Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Cele mai noi echipamente Panasonic s-au lansat în România

F64 și Panasonic lansează în România cele mai noi echipamente Lumix: GX8 și FZ300.

 F64 și Panasonic anunță disponibilitatea în România a celor mai noi echipamente dedicate fotografierii și filmării 4K.

Lumix GX8 urmează modelului de succes GX7, oferind cea mai mare densitate de pixeli disponibilă pe acest tip de senzor, iar FZ300 livrează într-un pachet mic acele funcționalități necesare aparatului perfect pentru vacanțe, familie și explorări urbane.

Panasonic Lumix GX8

Panasonic Lumix GX8 este o cameră foto mirrorless cu un senzor nou micro four thirds, de 20 de megapixeli, capabilă să filmeze la rezoluție 4K, de patru ori mai mare decât full HD, standardul ultimului deceniu. Mai mult, Lumix GX8 dispune de un mod inteligent de stabilizare duală a imaginii, sincronizând stabilizarea optică din obiectiv cu cea din corpul camerei. Carcasa este construită din aliaj de magneziu și este rezistentă la praf și stropire. Panasonic Lumix GX8 dispune de un vizor electronic rabatabil, care este completat de ecranul tactil de asemenea rabatabil, cu o rezoluție de 1,04 milioane de puncte, asigurând astfel unghiuri de vizualizare optime și o navigare rapidă. Iar pentru a nu rata niciun moment, Panasonic a dotat această cameră foto cu funcționalitatea 4K Photo, care le permite utilizatorilor extragerea de fotografii la rezoluție de 8 megapixeli din fișiere video 4K sau fotografierea în 4K cu o frecvență de 30 cadre pe secundă. Nu în ultimul rând, Lumix GX8 are un corp elegant și ergonomic, cu comenzi dispuse intuitiv, fiind dotat cu conectivitate wireless completă pentru control prin telefon sau pentru transfer rapid al înregistrărilor.

Panasonic Lumix FZ300

Lumix FZ300 este un aparat foto ultrazoom cu senzor MOS de 12 megapixeli și cu un zoom optic impresionat de 25x, o distanță focală 25-600mm și diafragmă f/2.8 constantă pe tot acest interval. De asemenea, Lumix FZ300 poate filma la rezoluție 4K și dispune de toate funcționalitățile 4K Photo pe care le are și Lumix GX8. Similar, beneficiază de conectivitate wireless completă, pentru a facilita împărtășirea celor mai importante momente. Panasonic a introdus în FZ300 stabilizare optică  pe cinci axe, iar ecranul de 3 inci este articulat pentru a găsi mereu cel mai potrivit unghi pentru cele mai bune imagini. Dispune, de asemenea, de vizor electronic și microfon cu zoom încorporat.

Panasonic Lumix FZ300 și Lumix GX8 vor fi disponibile în portofoliul F64 la timp pentru sărbătorile de iarnă.

Exit mobile version