HTC Desire 828, primul smartphone Desire cu stabilizare optică.
HTC lansează astăzi un nou smartphone mid-range din familia Desire pe care l-au botezat HTC Desire 828, dar care se diferențiază de celelalte modele existente – are stabilizare optică.
Cei de la HTC au ales pentru noul Desire 828 un procesor octa-core alături de un chipset MediaTek MT6753 împreună cu Mali-T720MP3 pentru partea de grafică, 2 GB memorie RAM și 16 GB spațiu de stocare, iar display-ul IPS de 5.5 inch poate afișa o rezoluție Full HD, de 1920 x 1080 pixeli. Smartphone-ul este Dual-SIM, autonomia bateriei este de 2800 mAh iar sistemul de operare cu care acesta vine este Android 5.1 Lollipop alături de interfața HTC Sense 6.0 UI.
Începând de astăzi, HTC Desire 828 poate fi comandat în China la prețul de 255 dolari.