Familia OnePlus a crescut odată cu sosirea lui OnePlus X, un telefon cu Android care e mic atât ca dimensiune cât și ca preț.

Noul OnePlus X vine în două variante: Onyx și Ceramic. Varianta Onyx are două panouri de sticlă neagră, pe față și spate, și un cadru de metal între ele. Varianta ceramică, după spusele OnePlus, are o perioadă de fabricare de 25 de zile, din cauza procesului care include coacerea, răcirea și lustruirea plăcii ceramice.

Ca și specificații, OnePlus X are un display AMOLED de 5-inchi cu o rezoluție de 1920×1080 și rulează sistemul Android 5.1.1 Lollipop, peste care avem și interfața OxygenOS. Folosește procesorul quad-core Snapdragon 801 al celor de la Qualcomm, împreună cu 3GB de RAM și o baterie de 2525 mAh. De asemenea, suportă două cartele SIM, un card microSD și are 16GB de spațiu intern de stocare. OnePlus X are o cameră princiaplă de 13 MP și o cameră frontală de 8MP.

Cât despre disponibilitate, este nevoie de o invitație pentru a achiziționa un OnePlus X. Vestea cea bună este că acest sistem de invitații va funcționa doar în luna Noiembrie și OnePlus a declarat că au trimis deja 15,000 de invitații. După luna Noiembrie, OnePlus X va fi disponibil la comandă, iar când producția va putea ține pasul cu cererea, acesta va putea fi cumpărat ca un telefon normal.

OnePlus X va fi lansat în Europa pe 5 Noiembrie la un preț de 269€, iar în Statele Unite va fi disponibil începând cu 19 Noiembrie pentru 249$. Modelul ceramic va fi disponibil în Europa și India pentru 369€, însă vei avea nevoie de o invitație specială pentru acest model. De asemenea, OnePlus a declarat că vor fi produse doar 10,000 de modele ceramice, așa vă vei avea de treabă dacă dorești să fii unul dinter deținători.

OnePlus a dorit să producă un telefon relativ mic, care poate fi folosit cu ușurință cu o singură mână și care are totuși specificații mai mult decât decente. Tu ce crezi despre noul OnePlus X?


Poate te intereseaza si