Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Monitorul care se potrivește dispoziției tale

Philips lansează monitorul care se potrivește cu dispoziția ta.

MMD, partener licențiat al Philips pentru producția de monitoare, lansează un nou monitor cu design Moda de 27 inci, ce dispune de Ambiglow Plus Base. Tehnologia Ambiglow Plus creează un halou de lumină pe și în jurul bazei monitorului care se sincronizează cu imaginea afișată pentru a crea o experiență de vizionare mai captivantă.

Baza Ambiglow Plus creează ambianță în orice moment. Utilizatorii pot seta culoarea luminii în funcție de preferințele lor – un albastru electric energizant pentru utilizarea în cursul zilei sau o lumină caldă pe durata serii. În cazul în care utilizatorii sunt nehotărâți, aceștia pot seta baza să reproducă toate culorile și să ruleze întregul ciclu de iluminare. Baza Ambiglow poate fi programată să pornească și să se oprească pentru ca atunci cand utilizatorii se trezesc sau se culcă să poată fi acompaniați de cea mai plăcută ambianță.
Tehnologia Ambiglow Plus este mai mult decât o lampă sofisticată. Utilizatorii pot alege ca iluminarea să fie sincronizată direct cu imaginile care sunt reproduse pe ecranul monitorului.

Design-ul Moda al monitorului de 27 inci cu baza Ambiglow Plus a primit anul acesta premiul Computex d&i pentru combinația unică dintre design și experiență de utilizare. Preferând eleganța fină în detrimentul unor linii țipătoare, design-ul Moda completează mai degrabă decât domină spațiul in care este utilizat monitorul. Prin intermediul design-ului atrăgător, monitorul arată bine din orice unghi, indiferent dacă este pornit sau închis. Ecranul edge-to-edge și marginile înguste (de numai 3,5mm față de marginile obișnuite de 15mm) creează un aspect unitar fără ca nimic să poată distrage atenția în timp ce monitorul este folosit.

Uimitorul design al actualului model vine însoțit de performanțele remarcabile ale ecranului. Rezoluția Full HD oferă imagini clare, în timp ce tehnologia AH-IPS LCD produce unghiuri de vizualizare foarte largi, cu contrast ridicat al imaginilor chiar și la marginile ecranului. Cu tehnologia Flicker-Free (anti scintilație), ecranul elimină întreruperile care adesea oferă disconfort ocular utilizatorilor, îngreunând productivitatea acestora sau diminuând plăcerea vizionării.

Baza Ambiglow Plus include o bandă tactilă intuitivă pentru selectarea modurilor și culorilor ce pot fi ușor de memorate și care permit schimbarea acestora prin gesturi. Noul ecran dispune de asemenea de tehnologiile Philips Smart pentru imagini excelente: SmartContrast reglează automat culorile și intensitatea luminii din fundal pentru a îmbunătăți contrastul imaginilor reproduse. Există chiar și un mod economic pentru utilizarea aplicațiilor zilnice folosite la birou și consumul redus de energie. De asemenea, SmartImage analizează în mod automat ceea ce utilizatorii folosesc și vizionează, reușind să ofere un meniu cu opțiuni pentru a selecta ceea ce doresc. Tehnologia SmartResponse alimentează direct și continuu ecranul pentru a nu exista momente de întrerupere sau întârziere a imaginilor, întocmai pentru a reda efecte vizuale reale ce sunt îmbunătățite prin intermediul Ambiglow Plus.

Monitorul Philips 275C5QHGSW va putea fi disponibil în magazine odată cu începutul lunii noiembrie.

Specificații tehnice

Exit mobile version