Dintre cele două telefoane Nexus lansate de Google anul acesta, ai crede că Nexus 5X este mult mai lent decât Nexus 6P, dar nu e chiar așa.
Anul acesta, Google a decis să lanseze nu unul, ci două terminale Nexus, și anume Nexus 5X și Nexus 6P. Dacă te uiți la specificațiile telefoanelor, vei observa o diferență destul de importantă între cele două: Nexus 5X folosește un procesor Snapdragon 808 și 2GB de RAM, în timp ce fratele mai mare, Nexus 6P, folosește procesorul Snapdragon 810 și 3GB de RAM. Însă știm cu toții că uitându-ne doar la specificații nu putem deduce dacă un telefon se mișcă foarte bine sau nu.
Așadar, întrebarea e: cât de bine se mișcă Nexus 5X în condiții normale de utilizare, comparativ cu Nexus 6P. Având în vedere că ambele telefoane folosesc versiuni identice de Android, nu ar trebui să fie prea greu. În videoclipul de mai jos vedem exact acest lucru: Cât de rapid este Nexus 5X în comparație cu Nexus 6P.
După cum vedeți, nu prea este corect să zicem că Nexus 5X este lent doar pentru că se mișcă puțin mai greu decât Nexus 6P, care este, de altfel, unul din cele mai agile telefoane existente. Acesta este rapid chiar și decât iPhone 6S când vine vorba de deblocarea folosind senzorul de amprente, după cum am văzut într-un articol precedent. O diferență mai mare se poate vedea, între Nexus 5X și Nexus 6P, atunci când porniți un joc: Nexus 6P încarcă jocul mult mai repede decât Nexus 5X.
Procesorul Snapdragon 810, cuplat cu 3GB de RAM va avea întotdeauna rezultate mai bune decât Sanpdagon 808 legat la doar 2GB de RAM, însă în condiții normale de utilizare (exceptând jocurile), diferențe sunt foarte mici, și când te gândești că diferența de preț între cele două telefoane este de aproximativ 120$, realizezi că Nexus 5X este și el destul de agil.