Într-un interviu acordat de către Jason Blundell, directorul de campanie al Treyarch, celor de la Eurogaming, a fost dezvăluit faptul că misiunile jocului vor fi deblocate.
Deși până pe 6 noiembrie când se va lansa ultima versiune a francizei Call of Duty și anume Black Ops 3, nu mai este mult, dezvoltatorii jocului au anunțat prin intermediul unui interviu că misiunile jocului vor fi deblocate încă de la început. Astfel, dacă dorești să joci ultima misiune din joc, o poți face din start, fără a mai fi nevoit să faci fiecare misiune în parte, pentru a o debloca pe următoarea.
“Sistemul tip deblocare este unul depășit. Acesta a fost folosit încă de la începuturi – fă levelul ăsta ca să treci la următorul.
Consumatorii și gamerii în general, sunt mai maturi în ziua de astăzi. Sunt atât de multe lucruri care se luptă pentru interesul nostru. În final, totul ține de cum vor sa-l folosească (n.r. jocul). Poate vor să joace un level sau două, iar a doua zi la muncă un coleg îî spune «prietene, trebuie să încerci level-ul patru», iar el va spune «okay, o să arunc o privire pe el».” a declarat Jason Blundell.
Faptul ca vor apărea clipuri cu ultima misiune nu îi sperie pe creatorii Black Ops 3, ba din contră, ei consideră că “spoiler-ele” vor încuraja discuțiile și engagement-ul în jurul jocului.
O altă noutate ce a fost dezvăluită este faptul ca jucătorii ce nu au deblocat anumite arme, le pot “împrumuta” de la jucători care le-au deblocat.
Acțiunea jocului Call of Duty: Black Ops 3, are loc în anul 2060 și acoperă subiecte precum scurgerea de informații și etica augumentării umane – când corpului uman îî este adăugată sau implantată tehnologie. Developer-ii jocului sunt cei de laTreyarch, iar publisher-ul este Activision.