TP-LINK PB50

TP-LINK extinde gama de accesorii disponibile în magazinele din România, cu noul acumulator extern de 10000mAh, PB50.

Power bank-ul subțire, compact, cu design elegant, este compatibil cu majoritatea dispozitivelor cu încărcare prin USB și care au tensiune de intrare de 5V, inclusiv iPhone-uri, iPad-uri și gadget-uri cu sistem de operare Android.

Cele două porturi USB de 5V/2A, respectiv 5V/1A pot fi folosite simultan pentru încărcarea oricăror două dispozitive mobile. Acumulatorul este prevăzut cu patru LED-uri care indică gradul de încărcare a bateriei, iar în funcție de capacitatea acumulatorului dispozitivului, acesta poate fi încărcat complet de până la cinci ori. Totodată, PB50 suportă până la 500 de cicluri de reîncărcare.

Acumulatorul LG Litiu-Polimer de 10000 mAh este conceput să ofere utilizatorilor o sursă de energie puternică într-un dispozitiv ușor de transportat și care asigură mobilitate pe parcursul întregii zile. În plus, asigură protecție împotriva scurtcircuitării, supravoltajului, supratensiunii, supraîncărcării, supraîncălzirii și supradescărcării.

Bateria externă detectează și ajustează automat curentul de ieșire în funcție de nevoile de încărcare ale dispozitivelor conectate, fiind capabil să încarce atât smartphone-uri, cât și dispozitive cu nevoi specifice de încărcare precum tabletele, căști, camere foto sau console de joc portabile. Power bank-ul se poate reîncărca fie prin cablu micro-USB direct de la laptop, fie cu ajutorul unui adaptor USB, de la orice priză electrică.

Acumulatorul extern universal PB50 dispune de tehnologie de încărcare inteligentă, detectând automat voltajul și amperajul, dispozitivelor pentru încărcarea rapidă.

TP-LINK PB50 este disponibil în magazinele online și offline la prețuri începând de la 229 de lei.


Poate te intereseaza si