HTC One A9 este considerat drept copia nelansată a lui iPhone.
Noi poze cu presupusul HTC One “Aero”, cunoscut ca și One A9, au ieșit la iveală. Deși au fost multe zvonuri în trecut, aceste poze ne arată cu adevărat de unde s-a inspirat HTC pentru următorul său flaghsip. Compania taiwaneză va dezvălui telefonul în mod oficial în timpul unul eveniment virtual, la data de 20 Octombrie.
Am văzut, deja, cele 6 variante de culori în care va fi disponibil telefonul, și se pare că aceste poze prezintă versiunea „Carbon Gray” a smartphonului. Cum se știa deja, va avea o construcție din metal, cu benzi pentru antenă în partea de sus și de jos a carcasei, pe partea din spate. Marginile sunt ușor curbate, iar colțurile sunt rotunjite, cel mai probabil pentru a fi mai comfortabile.
Butonul de volum se află pe marginea dreaptă a telefonului, deasupra butonului de pornire, în timp ce pe partea cealaltă se află două sloturile pentru cartela SIM și pentru un card microSD. Ca și iPhone 6/6s, pe marginea de jos se află mufa jack de 3.5mm, microfonul și un port Micro USB, care se pare că nu e centrat. De asemenea, camera principală se află într-o mică protuberanță din metal, pe spatele carcasei.
În afară de formele puțin diferite și amplasarea porturilor, dintre toate telefoanele cu Android de pe piață, care nu sunt clone iPhone chinizești, HTC One A9 pare să fie cea mai fidelă reporducere. Dar sunt și câteva diferențe. Camera principală este centrată, și nu amplasată în colțul stâng. Butonul principal, de sub ecran, este în formă de pilulă, și nu rotund, iar găurile grilajului difuzorului sunt mai pătrate. Deși HTC poate afirma că Apple nu deține trademark-ul pentru pătrate metalice cu colțuri și margini rotunjite, sunt greu de ignorat similaritățile cu iPhone 6/6s.
Probabil cea mai mare diferență este partea superioară a telefonului, dominată de un panou negru, probabil având rolul de „fereastră” pentru un blaster infraroșu, prezent și în modelele One M8 și M9. Interesant este faptul că, din ce se știe până acum, HTC One A9 nu va avea și un difuzor frontal, spre deosebire de aproape toate telefoanele HTC prezente acum pe piață.
Deși arată ca un iPhone la exterior, nu va avea același praț. Se zvonește că va fi un telefon mid-range și va avea un preț pe măsură.