Xiaomi va implementa tehnologia Snapdragon Sense ID pentru noul Mi5.
Deși ar fi trebuit să fie lansat în urmă cu mult timp, noul Xiaomi Mi5 a fost amânat din pricina unei componente sau trăsături. Și nu e vorba de o componentă oarecare, ci de un senzor de amprente ultrasonic, care ar trebui să fie produs de Qualcomm.
Sub denumirea oficială de Snapdragon Sense ID, această tehnologie va fi disponibilă doar pe anumite device-uri, Xiaomi Mi5 fiind unul din cele care va profita de ea. Qualcomm a anunțat că noul senzor va fi gata înainte de sfârșitul anului, așadar este foarte probabil să fie prezent și pe următorul flagship Xiaomi. Pe lângă acest senzor, se zvonește că noul Mi5 va folosi și procesorul Snapdragon 820, care oferă suport pentru noul tip de deblocare cu amprentă.
Alte zvonuri legate de același Mi5 vorbesc despre un ecran Quad HD, o baterie cu capacitate de 3000 mAh, o cameră principală de 16 megapixeli și o cameră secundară de 13 megapixeli. Procesorul Snapdragon 820 vine „la pachet” cu Adreno 530 GPU și Hexagon 680 DSP și promite eficiență energetică și performanță duble față de predecesorul Snapdragon 810, rulând la 2.2Ghz.
Prețul estimat este sub 400$, ceea ce e incredibil pentru un smartphone cu Snapdragon 820. Tehnologia de scanare 3D a amprentelor pe care Qualcomm o va folosi se bazează pe ultrasunete pentru a scana amprenta unui deget și nu va fi afectată în vreun fel dacă degetul este pătat.
Avantajul este că nici nu este nevoie de un buton sau zonă specială pentru senzor, acesta putând fi plasat sub sticlă, plastic sau chiar metal.