OnePlus ar putea lansa un telefon nou luna aceasta.
De ceva timp se tot zvoneşte că OnePlus se pregăteşte al doilea flagship de anul acesta. Potrivit Phonearena.com, dispozitivul are specificaţii asemănătoare cu telefonul precedent de la OnePlus, dar cu un design nou.
Noul telefon ar putea fi lansat luna acesta, este mai mic decât OnePlus 2, are două obiective foto pe spate și un senzor de amprentă. Buton de Home, care există la OnePlus 2, a dispărut în cazul acestui telefon.
Dacă ne luăm după informaţiile pe care le avem până acum, OnePlus va lansa un telefon cu specificaţii foarte bune şi cu un design prospăt şi nou. Dispozitivul are, momentan, numele OnePlus X şi se pare că va avea un procesor Qualcomm Snapdragon 801, un display de 5 inch.
Dacă OnePlus 2 seamănă cu predecesorul său, se pare că OnePlus x va avea un design diferit de flagshipul companiei. Se pare că acesta va fi construit din metal negru, senzorul de amprentă va fi mutat lângă camera foto, nu va mai fi în faţă că la OnePlus 2.
OnePlus X ar putea să fie lansat luna aceasta. Conform zvonurilor, acesta ar putea avea preţul de 249 de dolari. Nu se ştie încă dacă telefonul va fi disponibil pe bază de invitaţie.