Record pentru Apple: peste 50% din dispozitive au trecut la iOS 9.
Luni, Apple a publicat un articol în care anunța faptul că pe 25 septembrie apare noul flagship al companiei, dar și faptul că iOS 9 s-a bucurat de un mare succes și ca viteza de adopție a fost un record.
Chiar dacă săptămâna trecută, când a avut loc lansarea upgrade-ul, nimeni nu se aștepta ca userii să adopte atât de rapid sistemul, iată că acum lucrurile s-au schimbat. Apple a confirmat că s-a înregistrat un record în ceea ce privește viteza de adopție a lui iOS 9.
Philip Schiller, vicepreședinte senior al departamentului Worldwide Marketing de la Apple, a spus că este cea mai rapidă viteză de trecere la noul iOS și că peste 50% dintre dispozitive folosesc deja iOS 9.2.
”Răspunsul clienților la iPhone 6s și 6s Plus a fost incredibil de pozitiv, abia așteptăm să le oferim cele mai avansate iPhone-uri începând de vineri”, a spus Schiller.
”iOS 9 a avut un start extraordinar, a fost descărcat de mai mulți utilizatori decât în cazul oricărei alte lansări de până acum din istoria Apple”, a mai spus acesta.