În curând ne vom încărca telefonul cu 80% în doar 35 de minute cu noul Quick Charge 3.0.
Cred că ați observat și voi că în ultima vreme, cu cât un telefon este mai performant, cu atât are autonomia bateriei mai mică, ceea ce nu mi se pare deloc ok deoarece poate ți-ai uitat bateria externă acasă sau nu ai priză unde să îl încarci.
Pentru a rezolva această problemă controversată a autonomiei bateriei, se lucrează în permanență la fabricarea de componente cu consum redus de energie, la producerea de software stabil şi eficient energetic, iar mai nou pentru a reduce timpul de încărcare al bateriilor au apărut aşa numitele tehnologii de încărcare rapidă a acumulatorilor.
Cei de la Qualcomm sunt cu un pas înaintea tuturor și la începutul anulu viitor vor lansa cea mai nouă tehnologie de încărcare rapidă a acumulatorilor – Quick Charge 3.0. Acesta ne va încărca telefonul cu 80% baterie în numai 35 de minute.
Spre deosebire de versiunea 2.0, Quick Charge 3.0 va încărca de două ori mai repede bateria telefonului.
Quick Charge 3.0 va fi prezentă pe noile procesoare Qualcomm: Snapdragon 820, 620, 618, 617 sau 430 şi va suporta atât portul standard microUSB, cât şi noua versiune USB Type-C.