Cele mai noi dispozitive Microsoft care vor rula cu Windows 10 se vor lansa pe 6 octombrie.

O vorbă din popor spune că “Toamna se numără bobocii“, iar noi am putea spune că toamna numărăm lansările care se pare că nu se mai opresc.

Cei care au dat startul lansărilor au fost cei de la Samsung, când pe 13 august, ne făceau cunoștintă cu noile Galaxy S6 Edge Plus și Note 5. 

Aceștia au fost urmați de cei de la Apple care în urmă cu câteva zile au lansat cele mai așteptate modele de iPhone 6s și 6s Plus și au prezentat și noul iPad Pro.

Dacă vă gândeați că lansarile s-au încheiat, vă veți înșela deoarece pe 29 septembrie îi așteptăm pe cei de la Google să își prezintele noile modele de Nexus, apoi urmează cei de la LG care deja au început să trimită invitațiile oficiale pentru lansarea de pe 1 octombrie, iar pe 6 octombrie este rândul celor de la Microsoft să își prezinte produsele.

În cadrul evenimentului organizat de cei de la Microsoft ne așteptăm ca aceștia să ne prezinte noile tablete și smartphone-uri care vor rula cu Windows 10: Surface Pro 3 și Lumia 950 și Lumia 950 XL.

Microsoft Lumia 950 XL va fi modelul phablet, high-end și va avea un display de 5.7 inch cu rezoluție Quad HD (1440×2560 pixeli), un procesor octa-core Snapdragon 810, memorie RAM 3GB, memorie internă de 32GB cu posibilitatea de extindere, scaner de retină, port USB Type-C, camera foto principală va avea 20 MP iar cea de selfie 5 MP.

Microsoft Lumia 950 va avea cam aceleași dotări cu modelul high-end, diferențele fiind la display (5.2 inch) și procesor ( hexa-core Snapdragon 808).

Evenimentul de lansare a celor mai noi produse Microsoft va avea loc pe 6 octombrie, ora 17:00, ora României.


Poate te intereseaza si