Takee 1, primul smartphone holografic din lume poate fi comandat.
Nu știu câți dintre voi au auzit de cei de la Takee și mai ales despre noul lor smartphone, însă eu am auzit de aceștia încă de anul trecut de când au anunțat lansarea lui Takee 1 dar pe care au amânat-o datorită complexităţii tehnologiei utilizate, Takee 1 fiind primul smartphone holografic din lume.
Să vă spun sincer, eu nu mă așteptam ca o companie chinezească destul de necunoscută să aibă idei atât de geniale și inovative, însă cred că au fost oarecum forțați de împrejurări deoarece pe piața telefoanelor mobile este o luptă continuă și ca să fii acolo sus trebuie în permanență să fii bun și să te diferențiezi de restul brandurilor, tocmai de aceea cei de la Takee au apelat la holograme. Cu siguranță aceștia au atras atenția cu noul Takee 1 și toată lumea este curioasă de noul lor smartphone.
Revenind la specificațiile tehnice ale primul telefon holografic, Takee 1 este un smartphone dual-sim, construit în jurul unui ecran Full HD de 5,5 inch. Are o cameră principală de 13 megapixeli cu f/2.0. Partea de procesare este asigurată de un octa-core de la Mediatek, MT6592T. Are 32 GB memorie internă, 2 GB memorie RAM şi o baterie de 2.500 mAh. Pasionaţii de sonorizare puternică se vor bucura de prezenţa a două difuzoare puternice stereo. În ceea ce priveşte designul, producătorul se laudă cu folosirea unei noi tehnologii de tăiere 3D de precizie foarte mare, însă până nu îl vom testa, nu vom crede acest lucru.
Probabil că până acum vă veți întreba unde este acea parte specială a lui Takee 1 de se deosebește acesta de toate celelalte smartphone-uri din lume. Ei bine, obiectele 3D care vor părea că plutesc în faţa ecranului, la o anumită distanţă, de fapt, vor fi afişate pe ecran. Prin intermediul unui joc de perspectivă, creat prin patru camere care urmăresc poziţia ochilor, impresia va fi că vă uitați la o hologramă. Dintr-un punct de vedere această funcţie ne aduce aminte de smartphone celor de la Amazon, Fire Phone, dar care se pare că nu a fost atât de bine primit de public. Pentru a stabili ce poate fi afişat în spaţiu, Takee 1 e capabil să scaneze obiecte în 3D dimensiuni care mai târziu pot fi reproduse prin intermediul unei imprimante 3D.
Analizând videoclipurile care au apărut de-a lungul timpului cu acesta pe internet, am ajuns la concluzia că aceste holograme pot fi văzute doar cu ochiul liber, acestea lipsind din videoclipuri.
Probabil că și voi, ca și mine sunteți un pic sceptici atunci când vă gândiți la câte lucruri magice poate face acest Takee 1, însă cum până nu îl testăm nu ne putem da cu părerea, vă invit și pe voi, dacă v-am făcut curioși să-l comandați direct de pe Gearbest.
Pe mine personal m-a făcut destul de curioasă de cum se văd aceste holograme pe telefon și abia aștept să-l testez. Îmi doresc ca odată cu trecerea timpului, publicul consumator de smartphone-uri de ultimă generație să fie deschis la nou și Takee 1 să aibă un real succes, să nu pățească ca smartphone-ul celor de la Amazon.