F64 și Nikon anunță evenimentul “Zilele Nikon” între 19 și 22 august.
F64, cel mai mare magazin foto-video din România, și Nikon anunță “Zilele Nikon” pentru a doua jumătate a lunii august. Evenimentul se va desfășura în perioada 19-22 august în sala expozițională a magazinului F64 și cuprinde trei prezentări fotografice, o tură foto în Delta Văcărești, reduceri și oferte speciale la echipamente foto Nikon, dar și un concurs fotografic intitulat “Sunt Călător”. Cele trei prezentări desfășurate vor fi transmise live, pe site-ul F64.
Pe 19 august, începând cu ora 19.00, va fi găzduită la sala expozițională a F64 din bulevardul Unirii nr. 45 prezentarea “Fotografia de acțiune” susținută de Mihai Ștețcu. Participanții vor avea ocazia să afle ce înseamnă fotografia de acțiune şi cât de importantă este viteza de reacţie în astfel de momente. Din dorinţa unei interacţiuni cât mai bune cu publicul, prezentarea va fi structurată în întregime pe întrebările celor prezenţi în sală.
Tot în prima zi a evenimentului, între orele 15.00 – 21.00, se va putea testa echipament foto la standul Nikon din cadrul magazinului F64, iar primii 100 de vizitatori vor avea parte de surprize.
În data de 20 august, tot începând cu ora 19.00, pasionaţii vor avea ocazia să îl cunoască pe Nicolae Coşniceru şi să afle cum se desfășoară relația dintre client și fotograf, detalii “din culise” despre cum sunt realizate fotografiile, ce probleme pot apărea, dar și cum pot fi rezolvate fără să afecteze întregul proiect.
Gina Buliga va susține pe 21 august, începând cu ora 19:00, o prezentare dedicată fotografiei de copii. Autoarea proiectelor “Daughters” și “Underwater Love” va oferi celor prezenţi în sală sfaturi despre cum pot realiza acest gen de fotografie. “A fi copil este poate cel mai frumos lucru în viață și a păstra o parte din copilărie, din curiozitate, din uimire, din bucuria lucrurilor mărunte este o artă în sine”, susține Gina Buliga.
Evenimentul “Zilele Nikon” se încheie sâmbătă, 22 august, cu o tură foto în Delta Văcărești susținută de Dragoș Stoica. “Delta Văcărești din București poate constitui un loc bun de practică, antrenament și, de ce nu, de relaxare. Locul este unic prin așezarea și formarea lui și de la înălțime asigură o o priveliște frumoasă, plină de inspirație pentru fotografi”, spune Dragoș Stoica despre acest loc pe care participanții vor avea ocazia să-l vadă şi să îl fotografieze.
Pentru evenimentele derulate cu ocazia “Zilelor Nikon”, participarea se face în baza completării unui formular de înscriere, locurile fiind limitate.