iPhone 6s ar putea avea display cu Force Touch.
Acum câteva zile site-ul francez Nowhereelse.fr a publicat câteva imagini cu display-ul noului telefon de la Apple.
Imaginile arată cu este construit telefonul şi cum arată atât faţa, cât şi spatele. Este neclar dacă modulul va avea Force Touch, display sensibil la presiune, sau doar un ecran simplu precum iPhone6. Cu toate acestea, potrivit pozelor publicate, putem să ne dăm seama că display-ul de la iPhone 6s este puţin diferit faţă de celelalte pe care le regăsim la modelele precedente de iPhone.
În partea de sus a părţii metalice care leagă display-ul de spate şi îl protejează şi şi separă de celelalte componente interne se poarte observa o mică tăietură dreptunghiulară. Desigur, asta nu poate demonstra că telefonul va avea Force Touch, dar ne poate face să ne gândim la asta. O altă diferenţă care a mai apărut este faptul că display-ul este nituit pe toate laturile, la iPhone 6 acesta era susţinut prin şuruburi şi cleme.
Apple va lansa noul telefon în septembrie şi se zvoneşte că ar avea tehnologia Force Touch, care se regăseşte la Apple Warch şi în touchpad-ul MacBook-urilor. Cu ajutorul acestei tehnologii, telefonul va putea să facă diferenţa dintre o apăsare uşoară şi una mai puternică, iar în funcţie de aceasta el va ştii ce comandă trebuie să execute.
iPhone 6s va avea chip-ul A9, 2GB RAM, cameră frontală de 5MP, iar cea principală de 12 MP, chip LTE de la Qualcomm, care va asigura o viteză bună de download.