Samsung lansează primul monitor de încărcare wireless.

Încărcarea wireless a devenit din ce în ce mai populară, iar dispozitive precum Samsung Galaxy S6/S6 edge beneficiază deja de astfel de încărcătoare, în timp ce alte telefoane folosesc încărcătoare wireless fabricate de alte companii. Până şi constructorii de automobile, precum Toyota, şi-au echipat vehiculele cu astfel de dispozitive de încărcare fără fir.

Azi, Samsung a anunţat primul monitor din lume cu capacităţi de încărcare wireles, care se numeşte, momentan, SE370. Acesta va fi disponibil în două variante, una de 23.6 inch, iar cealaltă de 27 inch, ambele cu o rezoluţie de 1920 x 1080. În plus, monitorul are un timp de răspuns decent de 4ms.

Monitorul este disponbil doar în culoarea alb lucios şi are un design foarte subţire. Şi, aşa cum am mai precizat, este primul dispozitiv de acest gen care are capacitatea de încărcare wireless.

Samsung rămâne să fie, astfel, un pioner în ceea ce priveşte tehnologia wireless Qi. Următoarele sale produse, Samsung Note 5 şi Galaxy S6 edge+ vor avea suport pentru încărcare wireless. Deocamdata nu a fost anunţată data la care SE370 va fi scos la vânzare.


Poate te intereseaza si