Ninebot, viitorul transportului urban.
Trăind în secolul vitezei, felul în care ne deplasăm și mijloacele folosite ne influențează acțiunile de zi cu zi. Mașinile reprezintă o mare sursă de poluare, fie că ne referim la cea fonică, fie la cea cu noxele emise de acestea. Zilnic le vedem cum scot pe țeavă de eșapament un fum irespirabil, tocmai de aceea încercăm să schimbăm aceste vehicule cu mijloace de transport personal sprintene și economice. Probabil cu toții va întrebați: „Care ar fi soluția ideală? Ceva care să nu polueze, dar cu care mă pot deplasa. Există o astfel de soluție?” Ei bine, Ninebot Inc. vine cu soluții 100% eco friendly, cele mai cunoscute modele ale lor, lansate în ianuarie 2014, fiind Ninebot Elite și Ninebot One. În prezent, Ninebot poate fi găsit la dealerii exclusivi din peste 50 de țări, inclusiv România (Ninebot România).
Ninebot reprezintă următoarea generație de transport personal, fiind, practic, un robot ce îți aduce o plăcere unică în a-l conduce și care te face să ieși în evidență prin intermediul design-ului futurist. Are nevoie doar de curent electric pentru a funcționa și de comenzi realizate simplu, prin mișcările corpului, pentru control. Este perfect pentru acele distanțe prea scurte pentru a fi parcurse cu mașină, dar, totuși, prea lungi pentru a merge pe jos. Haideți să aflăm mai multe informații despre fiecare robot în parte.
Ninebot Elite a adoptat o tehnologie folosită intensiv la aeronavele de pasageri moderne: tehnologia de rezervă dublu redundantă unde cele mai importante componente ale robotului sunt prezente în dublu exemplar. Unul funcționează normal, al doilea fiind gata în orice moment să intervină dacă primul suferă o defecțiune. Robotul personal poate fi folosit pe asfalt, drumuri drepte neasfaltate, gazon, drumuri pietruite, poate urca pante de până la 20 de grade având asistență la urcat și coborat trepte. Cu o autonomie de circa 20km și doar 4h necesare încărcării, acesta este ideal pentru deplasarea în incinte mari (aeroporturi, gări, centre comerciale, fabrici, depozite sau clădiri de birouri), dar și pentru mici escapade în natura. În plus, prin aplicația pentru dispozitive inteligente Ninedroid poți controla și verifica o multitudine de parametri ai vehiculului.
Mezinul familiei, Ninebot One, este un monociclu, un mijloc de transport personal inteligent, modern și interactiv. Cu ajutorul acestui mini-robot poți să îți iei adio de la aglomerație și să te bucuri de libertatea de mișcare într-un stil personal și foarte cool. Fie că vorbim despre el ca alternativă de transport zilnic, fie că îl folosim doar atunci când vrem să dăm o fugă prin oraș, este clar ca design-ul futurist te scoate din anonimat. Are o autonomie de până la 30 de km, rezistență la apă și praf, ciclu complet de încărcare până în 2h jumătate și un sistem inteligent de alarmă cu triplă avertizare (sunet, lumină și vibrație) ce asigură un plus de siguranță călătoriei. Acestea sunt doar câteva din cele mai importante caracteristici ale robotului de transport personal – Ninebot One. Pe lângă faptul că vei simți fluturi în stomac în momentul în care te vei deplasa cu el, vei întoarce și toate privirile datorită miilor de culori ale ledurilor circulare ce amplifică senzația de mișcare. Acestea pot fi alese cu ajutorul aplicației Ninedroid, iar efectele pot fi selectate în funcție de preferința fiecărui utilizator doar cu un simplu click pe ecranul smartphone-ului, astfel încât fiecare Ninebot One să fie unic. Suna destul de cool, nu?
Cu alte cuvinte, roboții de transport personal Ninebot reprezintă un mod neconvențional (deocamdată) de deplasare, fie că vrei să ieși în evidență sau doar îți dorești să scapi de traficul îngreunat. Mai multe informații despre Ninebot găsiți pe site-ul importatorului unic în Romania – Ninebot Romania sau pe pagina oficială de Facebook.