Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Tot ce se ştie despre Samsung Galaxy Note 5

Samsung Galaxy Note 5 display 4k

Samsung pregătește lansarea lui Galaxy Note 5!

Samsung Mobile se pregăteşte să lanseze următorul său flagship. După ce a dat lovitura cu S6 şi S6 Edge, acum compania pregăteşte terenul pentru anunţarea noului Samsung Galaxy Note 5.

Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care le ştim până la ora actuală despre Samsung Galaxy Note 5:

Ne aşteptăm ca Samsung să se inspire pentru designul telefoanelor Galaxy Note 5 şi Note 5 edge din stilul Galaxy S6 şi S6 Edge. Astfel, probabil cele două Note 5 vor fi construite din metal, acoperite cu sticlă. Vor avea rame subtiri de 7.9mm. Va avea o baterie mare, un conector USB Type-C, stylus  pop-up S-Pen, care funcţionează după un mecanism patentat de Samsung (stiloul poate fi scos de la locul său după o comandă vocală sau un gest).

Unul ditre cele mai interesante zvonuri despre Galaxy Note 5 este ca va avea rezoluţie 4K. Note 5 va avea display de  5.9 inch, iar Note 5 Edge va avea probabil 5.78 inch. Note 5 va avea o densitate pixeli de 748ppi, iar cel Edge va avea 762ppi. Cu toate acestea, ultimele informaţii arată că dispozitivele vor avea rezoluţie 2K. Poate, dacă totuşi deţin această tehonologie şi pot să facă dispozitive 4K, Samsung va scoate măcar o ediţie limitată de phablete cu 4K.

Note 5 va avea un procesor foarte bun, este vorba despre Exynos 7422. În plus, Samsung a reuşit să doteze dispozitivele cu 3GB Ram şi 32 GB memorie de stocare, iar bateria va fi una foarte mare, adică de 4100 mAh.

Chipset-ul Exynos 7422 are încorporat CPU, GPU, DRAM, stocare şi LTE. În mai, s-a zvonit că Samsung va folosi pentru Note 5 Qualcomm Snapdragon 808 SoC, pe care îl are şi LG G4. Rămâne de văzut ce procesor va alege compania.

Galaxy Note 5 ar putea primi o cameră foto de 16 MP, iar cea frontală ar putea fi de 8 MP.

Deşi CEO Samsung Mobile a negat informaţia că Note 5 ar putea fi lansat în iulie, dispozitivul ar putea vedea lumina zilei înainte de evenimentul IFA de la Berlin, care are loc la începutul lunii septembrie. În cadrul acestui eveniment, Samsung mereu a anunţat modelele Note. Acum s-ar putea ca Samsung să nu mai aştepte până în septembrie şi să anunţe phableta în august, ca să i-o ia în faţă lui Apple care se pregăteşte sa lanseze iPhone 6s şi 6s Plus.

Exit mobile version