ASUS Zenfone 2, telefonul ce a primit la început de an premiul “IF Design 2015”, a sosit pentru teste la Mobile247.ro.
L-am testat mai bine de o săptămână iar acum a sosit momentul să îți spun opinia mea despre flagship-ul ASUS.
În colaborare cu ASUS România, am decis să testăm noul lor smartphone, ASUS Zenfone 2. Încă de la început am încercat să fiu cât mai puțin entuziasmat, să nu mă las luat de valul brandului și să analizez telefonul cât mai obiectiv.
M-am bucurat foarte mult de faptul că Zenfone 2, nu a fost perceput de cei cu care am intrat în contact în perioada testului ca un telefonu chinezesc sau unul ieftin. Nu s-au înșelat, deloc chiar dacă inițial crezi că se gândesc doar din cauza brandului popular.
Atât despre partea introductivă, să trecem la subiectul acestui articol.
Review ASUS Zenfone 2
Conținut cutie.
ZenFone 2, modelul roșu pe care l-am testat vine în cutie alături de cablu de date, căști de bună calitate și încărcător. A fost puțin ciudat când am scos din cutie încărcătorul. Față de cel de la Samsung S5 de exemplu, este mult mai greu dar probabil că încarcă și mai rapid.
Specificații tehinice
Pentru testul nostru, ASUS ne-a furnizat varianta cu 4 GB de ram și dual sim activ (Z00AD)
- Dimensiuni: înălțime 152.5 x lățime 77.2 x grosime 10.9 mm
- Greutate: 170 Grame
- Display: 5.5 inch, ips capacitiv, 1080×1920 rezoluție, protecție Corning Gorilla Glass 3
- Sistem de operare: Android 5.0, interfață ZenUI.
- Procesor: Intel Atom Z3580, Quad-core 2.3 GHz
- Procesor grafic: PowerVR G6430
- Ram: 4GB
- Cameră principală: Rezoluție 13 MP, 4128 x 3096 pixeli, autofocus, bliț dual-led, înregistrare FULL HD la 30 de cadre pe secundă.
- Cameră frontală: 5 MP
- Conectitivate: Wifi, NFC, GPS A-GPS, GLONASS
- Baterie: 3000 mAh
Opțiuni: încărcare în 30 de minute până la 60%
Spațiu de stocare cloud 5GB pe viață prin ASUS WebStorage
Puncte pozitive:
Zenfone 2 este primul telefon cu Android care mi-a confirmat faptul că telefoanele cu Android pot să fie stabile și să se comporte decent. Este adevărat, am avut în teste un telefon cu 4 GB de Ram și poate acesta este un motiv pentru modul bun de funcționare a sistemului de operare.
Chiar dacă are o dimensiune mare, 152.5 mm, telefonul are o construcție ergonomică și subțire.
Butonul plasat pe spatele telefonului este o variantă prezentă și pe modelele G2-3-4 de la LG. Această plasare a butonului face ca marginile să rămână goale iar datorită faptului că este lat, se evită complet apăsarea butonelor accidental.
Perioada de testare a coincis cu cea în care ICEEFEST 2015, a avut loc. Acest eveniment a fost perfect pentru testarea telefonului. În cele 2 zile de eveniment, ZenFone2 s-a descurcat foarte bine cu utilizarea intensă 5-6 ore pe zi. Abia după ora 4 am ajuns la 40-30% baterie rămasă. Bateria de 3000 de mAh este super suficientă pentru utilizarea zilnică. Performanța maximă a fost o zi și jumătate de utilizare, evident mult mai modic decât la ICEEFEST 2015.
Disponibilitatea utilizării a două simuri simultan (dual sim activ) poate să fie utilă celor care încă mai folosesc 2 telefoane. Sunt puțin sceptic privind acest aspect din prisma costului de peste 1500 de lei. În general, cei care caută un telefon dual sim aleg variante mai ieftine.
Prezența unui procesor Intel ne schimbă percepția despre procesoarele mobile de la producătorul de procesoare popular pentru cele de desktop și laptop. Intel Atom Z3580, Quad-core 2.3 GHz s-a comportat foarte bine și m-a uimit plăcut.
Puncte negative:
Vibrațiile sunt parcă făcute pentru cei care au o problemă cu simțurile. Vibrează din toate încheieturile încât zici că este pe minim soneria. Pentru mine a reprezentat un punct negativ, dat fiind alegerea de a îl ține silențios și nu gălăgios.
Pentru acest test, ASUS ROMANIA a oferit suplimentar și o husă în genul celor s-view de la Samsung. Aceasta odată utilizată parcă îî strică designul telefonului. Este posibil ca textura si culoarea să fie motivele pentru care husa nu a fost pe gustul meu.
Pozele realizate cu telefonul, nu m-au impresionat foarte tare. Chiar dacă specificațiile sale spun că poate realiza poze la lumina redusă, acest aspect este real însă calitatea pozelor are de suferit.
Teste benchmark
După cum se vede și din screnshot-uri, ZenFone 2, a reușit să depășească telefoane cu multe pretenții ca: One Plus One, HTC ONE M9 sau Samsung S5
Poze realizate cu Asus Zenfone 2
Concluzii:
ASUS mi-a oferit o supriză plăcută, are un telefon cu o calitate foarte bună. Materiale folosite nu lasă impresia de telefon ieftin, deci ZenFone 2 are un mare plus. Odată cu lansarea în Romania sper ca brandul ASUS să facă mai multă publicitate telefoanelor pentru că merită din plin.
Cu un preț de 1700 de lei afișat de eMAG pentru precomandă ZenFone 2, poate să fie alegerea ideală pentru un telefon nu foarte scump dar cu performanțe ridicate.
Ce părere ai despre Asus ZenFone 2 ?