WWC 2015 ios9

Pe 8 iunie are loc evenimentul WWDC, unde se va prezenta noul sistem de operare cu noile caracteristici pentru dispozitivele Apple.

Cel mai important produs care va fi prezentat la WWDC este sistemul de operare iOS 9. Până la acest moment nu se cunosc foarte multe informaţii despre iOS, dar se zvoneşte că nu vor fi schimbări majore. Din informaţiile pe care le avem se pare că una dintre schimbările la care vom asista vizează UI. Neue Helvetica, care se foloseşte pe iOS şi OS X, ar putea fi schimbat cu San Francisco, care se foloseşte pe Apple Watch. Frontul este special creat pentru dispozitivele cu ecrane mai mici şi ajută la citirea mai uşoară a textului.

Se zvoneşte că cu noul iOS vom avea parte de câteva noutăţi totuşi. Este vorba despre un ecran funcţional, care permite rularea aplicaţiilor simultan. În plus, iOS ar putea primi suport pentru mai mulţi useri. Aceste caracteristici vor fi disponibile mai degrabă pentru tablete, decât pentru iPhone-uri. E fără sens ca telefonul să permită logarea mai multori utilizatori.

Project Proactive îţi aduce informaţiile de care ai nevoie exact în momentul potrivit. Proactive este numele de cod al proiectului la care Apple lucrează de ceva timp, este o evoluţie a lui Spotlight, şi este un un instrument de căutare în sistemul de operare. Proactive este capabil să ofere informaţii relevante despre agenda utilizatorului. De exemplu, dacă există o programare în agendă, Proactive te va anunţa, îţi va arăta pe hartă cum să ajungi şi îţi oferă informaţii şi despre locul unde trebuie să ajungi.

Apple Maps va fi îmbunătăţită cu noul iOS 9. Utilizatorii vor primi indicaţii mult mai corecte şi, ca o noutate, aplicaţia va furniza informaţii despre transportul public în 6 oraşe mari ( New York, San Francisco, Toronto, London, Paris şi Berlin). Apple Maps va furniza informaţii şi despre locaţiile de top, care au fost recomandate de alţi utilizatori.

Evident, cu noul iOS dispozitivele Apple vor fi mult mai performante şi au fost rezolvate mai multe bug-uri. Se vorbeşte şi despre lansarea unui nou serviciu de streaming, asta mai ales după ce compania a cumpărat Beats cu 3 miliarde de dolari. Serviciul se va numi Apple Music şi va costa 10 dolari pe lună.

În cadrul evenimentului de pe 8 iunie am putea să asistăm la lansarea unei tablete de 13 inch, care va avea display cu rezoluţie mare. Se spune că aceasta ar fi dotată cu stylus.

Apple mai lucrează şi la două aplicaţii noi pentru Apple Watch. În prezent, majoritatea aplicaţiilor ceasurilor inteligente funcţionează  doar dacă dispozitivul este conectat la un iPhone.

iOS 9 va fi prezentat la WWDC, dar cel mai probabil va fi lansat în ultima parte a anului, atunci când se va lansa şi noua generaţie de iPhone.


Poate te intereseaza si