Facebook își lansează propriul motor de căutare.
În curând, cei de la Facebook își vor lansa propriul motor de căutare care vine să-i ajute pe utilizatori în găsirea mai ușoară a informațiilor pe internet și care vor fi publicate apoi pe rețeaua de socializare.
Dacă acum pentru a realiza acest lucru trebuie să copiem link-ul și să-l introducem în caseta de pe pagina noastră, ca mai apoi să putem publica materialul, unii utilizatori beneficiază deja de funcția “add link” la accesarea căreia pot efectua o căutare pentru articole pe care să le distribuie.
Accesând noua funcție, utilizatorului îi apare o casetă în care acesta introduce termenii după care va fi efectuată căutarea. Rezultatele afişate sunt sortate după probabilitatea de a fi distribuite, articolele mai noi şi cele deja distribuite de alţi utilizatori având prioritate. Utilizatorul poate alege un articol din listă, lângă care pot adăuga o actualizare a statusului, poziţia geografică sau un emoticon.
Inițial această funcție a fost disponibilă doar pentru utilizatorii de iOS din America, dar se pare că Facebook încearcă să implementeze funcția și pe platforma de socializare, prin intermediul postărilor şi al comentariilor.